ne este mult mai ușor să iubim de la distanță. omul în vîrstă, care nu pare să audă ceea ce îi spunem, obligîndu-ne să repetăm și apoi nu pare să înțeleagă ceea ce i-am repetat, iar în final nu pare capabil să facă ceea ce l-am rugat (poate pentru că deja este cu gîndul în altă parte), omul respectiv ne este mult mai drag în reprezentarea minții noastre, decît atunci cînd îl avem în preajmă.

este mult mai ușor să facem o faptă bună pentru un străin. și asta deoarece fapta respectivă nu va trebui să fie repetitivă, devenind astfel o obligație permanentă. bătrînului de pe stradă, care mototolește în pumni o rețetă pentru care nu are bani (i-ar trebui probabil cîteva pensii bune să își achiziționeze resursele de continuare a existenței), i-am da în orice moment bani să își cumpere rețeta. asta pentru că nu ne poate obliga să facem acest lucru și nici nu va trebui să repetăm fapta cu pricina.

străinul se apropie o dată de noi, după care se îndepărtează și se instaurează distanța. permanentă și definitivă.

ne este mult mai ușor să iubim de la distanță. apropierea poate duce la dependență sau la indiferență. distanța protejează și conservă sentimentele. ba poate chiar le îmbunătățește.

ne este mult mai ușor să iubim de la distanță, așa cum ne este mult mai ușor să trăim prin ceilalți: viața ca reprezentare părinții trăiesc prin copii, copiii prin eroii jocurilor de pe net, femeile prin personajele de telenovelă cărora li se întîmplă de toate. ca în requiem pentru un vis.

astăzi am fost întrebată ce vreau.

să devin degustător profesionist de băuturi energizante