• a ne trăi viața prin procură

    by  • March 29, 2013 • Jurnal cultural

    “se vedea acum la ea un pic de brutalitate ironică. întrucît ajunsese în acel punct din cariera unei femei, cînd cele mai multe lucruri din viață – poate chiar toate – par fără valoare și insipide, se hotărîse să se împace cu ideea asta, sa își ignore propriul eu, să își golească propriile posibilități, în viața altcuiva sau a altora și să își trăiască viața prin procură. abnegația asta deosebită a eului este soluția femeii pentru evitarea responsabilităților propriei ei evoluții. asemeni unei călugărițe, ea își pune un văl peste fața care încă mai trăiește, ceea ce înseamnă că femeia nu mai există pentru ea însăși. este slujitoarea lui dumnezeu, a vreunui barbat, a copiilor ei sau a vreunei cauze. ca slujitoare, nu mai este răspunzătoare de ea însăși, căci asta ar îngrozi-o și ar face-o să se însingureze. să slujești este ușor. să fii răspunzătoare de bunul mers înainte al propriei tale vieți este îngrozitor. este cea mai insuportabilă formă de singurătate și cea mai grea responsabilitate.” (d. h. lawrence – păunul alb)

    oscilez între IX de bîte și VIII de spade