• a simţi simţire

    by  • March 30, 2010 • Jurnal de zi cu zi

    O extremă. Apoi cealaltă. Violent. Fulgerător. Fără odihnă. Fără ezitări. Fără protecţii.

    Dacă vrei să experimentezi esenţe tari, n-ai unde să te ascunzi şi nici cum să te opreşti. Toate lucrurile pot fi încercate. E clar că nu toate îţi sunt necesare. Dar dacă tot vrei să le simţi, atunci trebuie să le epuizezi. O experienţă asumată este o experienţă completă, complet trăită, până la epuizarea ei. Fără a te feri de niciun aspect. Fără a dori să încerci doar lucrurile frumoase sau cele morale (teoretic) sau cele care se cuvin (teoretic) sau cele care dau bine (teoretic). La fel de bine trebuie trăite şi celelalte. Doar atunci experienţa e rotundă. Doar atunci ţi-o poţi asuma.

    Cine te pune să ţi-o asumi? Nimeni.

    Cine te pune să devorezi? Nimeni. Poţi să iei şi două firmituri şi apoi să îţi ştergi cu şerveţelul impecabil colţul stâng al gurii.

    Nu e vorba de a fi bine şi a fi rău. E vorba de opţiune. Încerc să mă pun în papucii celuilalt. Hahaha … nu merge. Nu e o ipoteză viabilă. Eu am fost tot timpul doar în papucii mei. Şi voi fi tot timpul doar în papucii mei. Şi voi simţi doar cum simt eu. Degeaba aş încerca să văd cum se vede de la tine. Pentru că, de-adevăratelea, ca şi esenţă, eu nu voi vedea niciodată ca tine. Pentru că eu nu sunt tu.

    Şi acuma intră în scenă, doamnelor şi domnilor, the one and the only, marele …. unicul şi mereu acelaşi COMPROMIS. Fac eu un terci din ceea ce îmi trece mie prin cap că s-ar putea să gândeşti tu şi mă comport ca atare. Voi reuşi să împac lumea, să mă comport cum trebuie, să impun respect. Pe baze reale. Pe baze de cod de bare, fir-ar ale naibii de etichete să fie. Parcă suntem toţi într-o imensă închisoare şi ne identificăm după plăcuţa pe care lumea a scris: 17283 – gospodină, 28374 – mama eroină, 38374 – siliconata, 27283 – bărbatul fatal…

    Dar, da, sunt două puncte deschise.

    Unu: dacă îţi asumi experienţa şi nu ţi-e frică să o consumi până la capăt şi vrei şi feed back-uri, nu striga atunci când le ceri şi când ţi se dau. Nu vrei plăcuţe, dar tot ce se poate să le obţii. Oamenii nu pot da decât ceea ce au. Deci, nu pune întrebări al căror răspuns nu poţi să-l afli. Nu cere feed back-uri pe care nu vrei să le auzi. Nu uita că societatea tinde să niveleze tot. Ieşi din căldura mulţimii, nu mai ai confortul şi protecţia călduţă dată de mulţime. Te bate soarele direct în moalele capului. Şi nu te protejează nimic. Apanajul singularităţii.

    Doi: ai devorat strigătul. Acum eşti datoare tăcerii. Că tot vorbeam de o experienţă rotundă.

    Mda, nu este încă nici epuizată, nici rotundă. Clocoteşte vulcanic viaţa, sare din oală şi picături fierbinţi împroaşcă aragazul. Şi nu ai la schimb decât calupuri mari de gheaţă. Hmm, fie îţi sare smalţul dinţilor, fie îţi sare smalţul dinţilor.

    Şi da, ai perfectă dreptate. Aşa cum şi eu am perfectă dreptate. Chiar dacă dreptăţile noastre nu sunt în acest moment nici măcar tangente.

    Dar cum viaţa este un savuros perpetuum mobile, who knows? :-)