o să spun acum o chestie care ar putea fi justificată eventual prin ascendentul în Taur pe care îl am, dar care oricum va suna ciudat pentru cei care știu că blondi vine și pleacă asemenea furtunilor de vară, nu are timp/ răbdare/ stare…

așadar, experimentez în ultimul timp o stare cu tot altfel. o stare de semi-zen (nu e zen total, deoarece mai resimt mici atacuri de panică și mici momente de sociopatie), bazată pe a lăsa lucrurile să curgă așa cum decid ele, fără a tot încerca să schimb cursul lor. ziceam mai de mult că mi-am petrecut 30 de ani din viață sub dictonul: dacă ai voință, muți munții din loc. și că, de o perioadă de timp, am trecut la etapa a doua: dacă ai cap, îi lași acolo, că nu te deranjează.

mai precis, s-ar putea să facem în permanență o anume eroare, care să ne frustreze, fără să ne dăm seama prea limpede de ea. adică ne punem ceva în cap. considerăm că vrem să obținem acel lucru/ acea persoană pentru că știm noi (haha) că reprezintă ceea ce ne trebuie (de unde știm noi așa sigur? și cum rămîne cu: facă-se voia Ta?). ne canalizăm atenția/ energia exclusiv în acea direcție și atunci devenim opaci/ închiși/ rigizi. forțînd lucrurile să meargă în direcția impusă de noi. tot ce se poate să ratăm ocazii mult mai bune în ceea ce ne privește. nu suntem ca apa, suntem ca un pietroi de moară care spune: eu nu mă las mutat de aici nici măcar un milimetru.

e bine să ne păstrăm atributele ființei noastre, condimentele care ne fac unici, dar e bine să le și asezonăm cu alte esențe. mărul, cînd e copt, se oferă singur. dacă îl smulgem de pe creangă verde fiind, îl violentăm, iar el se împotrivește. cîteodată e bine și să lăsăm lucrurile să-și impună mersul lor, fără să intervenim brutal: vreau asta acum aici! și repede! pentru că vreau, pentru că pot, pentru că îmi trebuie! de multe ori, afirmarea voinței duce la anihilarea unor posibile variante care ar fi fost mult mai potrivite.

concluzia: există un timp de purtat teniși (da, my friend :)) și un timp de purtat pantofi. există un moment în care sîntem deciși să batem cu pumnul în masă și altul în care știm că, dacă avem deschidere, încredere și adaptabilitate, nu e nevoie decît să așteptăm în tihnă și puzzle-ul se va completa de la sine. e interesant cînd simți că și așteptarea poate fi un fel de a trăi, putînd aduce miez, consistență.

hai noroc și să trăim autentic.

blondi