cel mai bun prieten este cel pe care îl suni într-o seară de marți. și el te întreabă ce s-a întîmplat, înainte ca tu să îți dai seama că s-a întîmplat ceva. și îl întrebi de ce spune asta și el îți răspunde prompt: pentru că mesteci cuvintele. și da, mestecai cuvintele. și nici măcar nu îți dădeai seama de asta.

cel mai bun prieten este cel care te ascultă cu răbdare în timp ce tu te lamentezi teribil în legătură cu calitatea absolut îndoielnică a persoanelor de sex masculin pe care le tot întîlnești. și după fiecare întîlnire tu te mai destrami cîte puțin. cel mai bun prieten îți spune liniștit că oamenii vin și pleacă și, oricum, ce legătură are asta cu prețul ceaiului din china? și cu faptul că tu vei pleca rînjind.

cel mai bun prieten este cel căruia i te plîngi că ești al naibii de singură într-o noapte de miercuri și că nu mai suporți să întimidezi/ sperii/ pui pe fugă pe toată lumea și că … și el îți spune calm că are primul tren peste o jumătate de oră. și ceva mai tîrziu sună la ușă și scoate din buzunar două pahare de plastic cu picior și o sticlă de șampanie scumpă. șampania ați băut-o atunci. paharele le ai și acum în dulapul cel roșu din bucătărie.

ce faci cînd cel mai bun prieten se hotărăște să plece?

îți spui că sărbătorile vin și trec. că oamenii vin și pleacă.

știi că și dacă și-a luat chitara și a plecat, asta nu înseamnă că nu te iubește.

te gîndești că:

astăzi am putea să fim triști. poate ne despărțim pentru totdeauna. dar să trecem peste asta.

n-a fost să fie, nu?

ce zici? ce faci? ce simți? ce speri?

nu știu, domnule, nu știu. dacă aș ști, ți-as spune.

eu am pus poza cu sticla de salitos pe ușa de la dormitor. și am plecat. nu rîzînd. azi nu. poate mîine. dar azi sigur nu.