• croația 4 – vodice – zadar

    by  • September 14, 2012 • Jurnal călător

    Se continuă cu atitudinea de turist relaxat, dar dornic să vadă cît mai multe, drept pentru care, de la vodice, se abordează tot coasta, de data asta însă spre nord. Destinația finală nu poate fi nici rijeka și nici orașul care ne sună nouă cît se poate de neortodox (dar care este un oraș din nordul croației – pula), pentru că aceste două orașe sunt totuși mult prea departe de vodice. Așa că se alege ca destinație orașul zadar, aflat la 65 de km de vodice. Drumul trece prin alte două localități cu nume interesante: bibinje și sukosan.

    Ajungem rapid în zadar și ne îndreptăm spre centrul orașului. Un alt oraș cu centrul gen cetate, cu străduțe mici, cu mese mici

    (din nou mă duce gîndul la străduțele din portugalia, o fi ceva cu portugalia asta, domnule; dar să nu ne abatem din zadar).

    Croații au multă înghețată de vîndut, pe care o prezintă atractiv.

    Am consumat înghețată de-a lor. Este bună, fără a fi însă delicioasă și trebuie mîncată foarte repede, pentru că se topește văzînd cu ochii.

    Zadarul este un oraș întins, am pozat desigur cîteva bărcuțe,

    clădirile de piatră din centru

    și am urcat și un foarte mic delușor de unde ai imaginea unei terase cochete aflate la poalele delușorului,

    precum și o mini imagine de ansamblu asupra orașului.

    Ce a urmat este absolut previzibil (blondi, devii previzibilă și asta nu e bine ;) ) și anume s-a căutat locul de popas pentru astîmpărarea instinctelor primare, cum ar fi foamea. Terasa desemnată cîștigătoare se numește la bruscheta și este în apropiere de malul mării. Meniul m-a entuziasmat la culme, dar mi-a dat și greutatea alegerii: pește și fructe de mare în cele mai diverse combinații cu putință. Am întrebat cu această ocazie ce e peștele alb și am aflat că peștele alb este – logic – un pește cu carnea albă, gen doradă sau biban (sau plătică sau roșioară, dacă îmi aduc eu bine aminte de deltă). Dar am optat pentru un fillet de ton pe pat de legume, plus un pahar de vin alb. Și, așa cum nu am rezistat și a trebuit să scriu deja despre asta (feisbucul să trăiască), acel ton a făcut pur și simplu dragoste cu papilele mele gustative. Alte cuvinte ar fi de prisos.

    Gata masa, gata vizita în zadar, mergem spre motor, cu gîndul să oprim pe drumul de întoarcere să facem o baie. Se face însă răcoare, așa că mă mulțumesc să agit mîinile de pe locul din spate, în timp ce cînt alături de cei de la phoenix cît mă ține gura: stau singur și mă-ntreb, de ce-am plecat de-acasă… Ei, de ce, să fiu în zadar. Plus că venusul acela de pe IX e de vină, nu eu.

    Noapte bună, copii.

    Ps. A, da, trebuie să mărturisesc că blondi nu (mai) e în zadar și nici măcar în croația. Dar, deoarece netul nu a mers fenomenal, iar laptopul meu buclucaș a riscat, prin niște setări proprii care dispuneau deconectarea tocmai cînd mă chinuisem și eu să încarc niște poze, laptopul a riscat spuneam, să murdărească/ polueze apa foarte limpede și curată din vodice (a se citi, am vrut să-l arunc în gîrlă…), există un anume decalaj față de ce scriu și ce se întîmplă în acest moment. Să nu anticipăm însă. Deși tocmai asta am făcut, nu?

    Pusa. (Adică un fel de pupic croat ;)