• cu blondi prin bănie

    by  • June 17, 2012 • Jurnal călător

    • pentru că hobi-urile (mi s-a părut că …. fitează mai bine termenul scris într-o română aproximativă ;) ) trebuie întreținute cu grijă
    • pentru că oricînd o chestiune de real life (uite-mă ce poliglotă sunt :) ) va fi de preferat uneia virtuale (dorința mea nebună de a vedea zîmbetul omului zugrăvit de fața lui și nu redat de un omuleț galben și tîmpițel din messenger)
    • pentru că trebuie îmbinat plăcutul cu … plăcutul (evident, îmbinări marca a la blondi)
    • pentru că vremea ține cu noi (iată ce importante au devenit avertizările codate cromatic de la tv. ce bine că am deja peste 3 ani de pauză competițională în uitatul în gol la tv)
    • pentru că: hai universitatea, hai craiova, un cîntec care-i astăzi împlinit
    • pentru că pot și asta pentru că am martele în vărsător

    dar deja anticipez. așadar, pentru toate motivele de mai sus, blondi s-a cocoțat vineri, 16 iunie 2012, ora 13.00, pe cele două roți ale viespei regale și-a activat martele din vărsător (deja o dăm în diverse, știu) și a plecat țanțoșă la festivalul de astrologie de la craiova.

    bănie, păzea, că vin!

    cu rucsăcelul în spate (conținînd cele mai neșifonabile haine de doamnă care să ocupe și cel mai puțin loc), mă aventurez spre craiova, pe ruta cea mai scurtă: brașov-bran-cîmpulung (posibilă oprire la iepurașu, patiseria cea mai populară din oraș)-pitești-slatina-craiova. străbat brașovul din săcele pînă la ieșire spre bran în vreo juma de oră, alimentez la rîșnov și, complement circumstanțial de loc în dativ: așterne-te drumului! cu atît mai grabnic cu cît începe ploaia. cîteva picături. ajung la bran. se opresc picăturile. nu apucă să se usuce cele de pe cască, pentru că vine runda a doua de picături. trece și ea. vine ploaia, trece ploaia. așa se întîmplă și cu rundele următoare: 3, 4, 5. mă gîndesc dacă nu ar fi bine să îmi iau costumul de ploaia – ocazie cu care se va mai ușura și greutatea din spatele meu. decid că nu, fiind din ce în ce mai atentă la drum. peisaj superb, pe care sunt însă nevoită să îl ignor în mare parte, pentru că drumul nu e foarte bun. asfalt cu valuri, porțiuni de asfalt lipsă. o continuă bălăngănire, care solicită din plin amortizoarele motorului. uf. într-un final glorios, printre picături și gropi, ajung în cîmpulung. fără pateu cu brînză de la iepurașu. plănuiesc prima oprire la pitești. (mențiune: tot timpul cînd merg singură, mă rog de/ pe mine să mă și opresc din cînd în cînd. dar blondi e intransigentă și dă-i și luptă și dă-i și luptă).

    ies din cîmpulung și continui drumul spre pitești. și încep problemele. drum din ce în ce mai prost, care îmi solicită amortizoarele, nervii și în final îmi activează și cuadratura marte-uranus. pe românește, simt că încep să îmi pierd cumpătul. acest lucru devine o certitudine în momentul în care intru din plin într-un crater de pe șosea. strîng din dinți, țin mototul cît mai drept cu putintă și ies șifonată din groapă. din fericire, cu jențile întregi. erupe însă șuvoiul imprecațiilor. cu muuuuulte beepuri. nu că m-ar auzi cineva, că le strig în cască. și le zic, nu glumă. nu ajută prea mult. drumul de coșmar pînă la pitești durează 2 ore jumătate, plus o căruță de nervi, bonus.

    ajung la pitești. nu știu unde e craiova. nu văd niciun indicator și evident că pornesc în direcția greșită.

    blondi, trage aer în piept. te-ai vrut rebelă, liberă, independentă. să nu te aud că îți plîngi de milă și că nu mai poți sta în șa. tu ai vrut-o…

    opresc într-o benzinărie, alimentez, apoi îl întreb pe tipul de la masa alăturată cum ajung la ieșirea către craiova. lucrurile încep să se aranjeze. tipul îmi spune că mă conduce el la ieșirea din oraș. ceea ce și face: să trăiești, lucian din pitești. (așa era numărul de la mașină, lcn). ba mai mult, dă prin stație și află că drumul între slatină și rîmnicu vîlcea e bun, așa că mă pot întoarce pe acolo. îmi arată și traseul pe hartă. înc-odată, să trăiești, lucian! :)

    mă scoate omul din pitești, se face din ce în ce mai cald, drumul devine bun, prietenos, eu mi-am recîștigat controlul asupra nervilor, dar corpul meu e deja din ce în ce mai obosit. ajung în slatina. e din ce în ce mai cald. ce mi-o fi trebuit motor? independență și libertate… mi-e aproape imposibil să mai stau în șa, dar și dacă mă mai ridic de multe ori cu rucsacul din spate, s-ar putea să mă prăbușesc ca un sac de păpușoi. mi-e cald, sete, mă dor oscioarele, craiova pare la capătul pămîntului, nu mai calc prin pitești…

    în sfîrșiiiit. campioana unei mari iubiri, tocmai ce ajunsei acasă la tine. craiova, here i am.

    acuma, să mai găsesc și casa cu tei. întreb un tip dintr-un audi albastru. nu înțelege. țip la el prin cască. îmi face semn să merg tot înainte. merg, ce să fac. după vreo 5 minute mă opresc și mai întreb pe cineva. un tip mai în vîrstă. nu știe. în acel moment, un biker se apropie și mă întreabă dacă am nevoie de ajutor. îi spun că da, vreau să ajung la restarantul casa cu tei.

    escortată de un harley vișiniu. ajung după aproape 7 ore de cînd am plecat de-acasă, la destinație.

    mulțumesc omului, mă dezechipez și mă așez pe bordură. frîntă.

    ca de atîtea ori, îmi vine în minte referenul: mamă, unde ești, bate-mă de vrei sau vino să mă iei. deși, dacă tot am ajuns aici, lasă că mai bine vin eu singură, duminică.

    ps. va urma. ;)