astăzi am scandalizat o anumită persoană afirmînd sus și tare că mie nu mi-a plăcut dr. jivago și nu îmi place de la dostoievski decît idiotul.

că de ce mi-am permis să spun așa ceva : în primul rînd aș face o distincție între o operă bună/ bine realizată din punct de vedere scriitoricesc și o operă care să îmi placă. dostoievski scrie foarte bine. are un condei remarcabil, o tematică autentică și … grea în operele sale. personajele au profunzime și complexitate. și atunci ce nu îmi place. nu îmi place sentimentul implacabilității care se desprinde din operele lui. nu îmi place rezolvarea care stă în general în moarte. nu îmi place fatalismul/ fatalitatea care atîrnă ca un lințoliu deasupra cititorului. nu contest profunzime, ci doar nu rezonez cu fatalismul de acolo. e ca și în filmele italiene unde trebuie să moară cît mai multe personaje. superficialitate din partea mea sau pur și simplu altă structură, care are nevoie de alte soluții?

pînă una alta voi trece la lectura propusă de alexandru mușina – nepotul lui dracula.