• doamne, ţucă-te!

    by  • December 29, 2009 • Jurnal de zi cu zi

    păcat ca e doar scriptic şi nu se poate şi auditiv. că sună mult mai savuros decât indică semnele grafice din titlu.

    un Crăciun cu totul altfel. plin de “corinde” de-adevăratelea, de vin şi ţuică de-adevăratelea, de pecie (cu jumătate de i, aici am avut nevoie de două pahare de vin ca să pot pronunţa cât de cât corect), de veselie, de semnal lipsă la telefon, de ţigări, de propuneri indecente, de joc şi de strigături: “ţâpă-te pe linoleu”. răspuns: “nu mă ţâp că nu-i al meu”.

    case de acum 50 de ani, arătând ca acum 50 de ani, cu prispă din chirpici, cu laviţă, cu ladă de zestre, cu ştergare cusute de mână, puse în dreptul icoanelor de pe perete.

    omul care cânta cu cetera. după prima seară avea un deget absolut vânăt de la strune, dar a doua seară a luat-o de la capăt.

    uliţa plină de nămol şi de bălţi, în care ne băgam picioarele ca nişte prunci fericiţi, în timp ce tuna ca în miezul verii. tu dormi cu mine în seara asta. naivitate de-adevăratelea. deschide, uşa, creştine. sau mai bine nu. poate că oamenii ceia s-au sfădit până acum şi de-acum se împacă. doamne, ţucă-te! (aşa, cu jumate de a)

    mâţu care n-are nicio vină că el e bun la pat şi că femeile nu pot să-şi ţină gura. amu, nevastă-sa s-a obişnuit. (chiar te poţi obişnui cu aşa ceva?) la masă am nimerit şi pe colţ şi exact între ei, drept pentru care m-am ridicat repede şi am purces la joc. “ţâpă-te pe linoleu, nu mă ţâp că nu-i al meu.”

    ţi-aş mai fi zis o groază, dar nu mai era de la început absolut nimic de zis, aşa că mi-am aprins o ţigară şi ţi-am urat în gând: “du-te să-mi scrii….”