”enigmatici și cuminți” – bătrînii noștri
by cristina • June 10, 2011 • Jurnal de zi cu zi
le e tot mai greu. și lor, și nouă.
pe noi ne enervează cu:
- încetineala lor (dar unde s-ar mai putea grăbi? plus că deplasarea cu bastoane are clar un ritm anume…)
- ceea ce au de spus, pentru că nu mai e de mult timp ceva nou, sunt mereu aceleași povești pe care le-am auzit de o sută de ori (dar cine să le mai fabrice lor povești noi? ei înșiși nu mai au puterea asta. și atunci rememorează la infinit trecutul, cînd erau artizanii propriilor povești de viață)
- neînțelegerea pe care ni se pare că o manifestă față de noi, pentru că noi suntem foarte activi, foarte ocupați și foarte orientați către rezultate. și ce activitate/ ocupație și mai ales rezultate reprezintă a-i aștepta să se miște, deși nu se mai prea pot mișca și să vorbească, deși nu mai au ce să ne spună
- obsesia de a nu mai arunca nimic, drept pentru care te uiți în gențile lor și au o mie de batiste, batistuțe, șervețele – folosite și refolosite, dar gata oricînd să mai fie utilizate încă o dată. nu se știe niciodată cînd mai trebuie…
- faptul că par să fi dat în mintea copiilor, fără a avea însă înfățișarea, agerimea și drăgălășenia acestora
îi percepem din ce în ce mai puțin ca pe niște oameni ca noi, în plină putere, energici, vitali, valabili și din ce în ce mai mult ca pe o povară: cu mirosurile lor de bătrîni, cu hainele vechi, cu lucrurile uzate, cu bastoanele lor, cu ticurile lor enervante, cu părul alb și din ce în ce mai rar, cu mîinile uscate, pergamentoase, cu piele tăbăcită, cu pete maro și mov, fără dinți …
iar ei, ca și cum sesizează enervarea noastră, se agață de noi, devin nemulțumiți, morocănoși, iritați, plîngăreți, amenințători.
iar noi ne enervăm și mai tare și vrem doar să fim lăsați în pace, în tinerețea, puterea, vitalitatea și independența noastră…
refuzînd oglinda a ceea ce vom fi, atunci cînd vom încetini și noi goana de acum.
… mai întoarce doamne, roata, să-mi mai văd odată soarta…
ps. azi, la doctor, bunica bătea ritmul unei melodii la modă, cu bastonul în podea. și apoi îmi întindea o bancnotă, că am fost atît de cumsecade, să stau după ea…