“orice om își poate întîrzia evoluția dacă devine dependent de energia altei persoane… ori de cîte ori suntem îndrăgostiți, simțim o stare de energizare și dilatare. dintr-o dată, totul ni se pare mai special, culorile devin mai vii, ne simțim mai inteligenți și mai atrăgători. încîntați de această idee a fericirii ne atașăm de ideea ca persoana care ne-a produs aceste stări să intre cu orice preț în viața noastră, pentru a retrăi la infinit același miracol. atunci cînd ne limităm fluxul energetic, raportîndu-l la o singură persoană, noi întrerupem astfel racordarea la sursa universală și ne așteptăm să primim totul de la persoana în cauză. mai devreme sau mai tîrziu această așteptare sfîrșește prin a ne goli de energie, deopotrivă pe noi și pe persoana de care suntem îndrăgostiți, iar vechea competiție pentru energie reîncepe. fiind atît de focalizați asupra ei, noi considerăm că sursa problemelor noastre este cealaltă persoană… o criticăm și o condamnăm și ajungem treptat la concluzia că ne-am ales drept partener pe cine nu trebuia. suntem convinși că dacă ne-am fi ales un alt partener de viață – pe cineva care să observe automat toate nevoile și necesitățile noastre – problemele noastre nu ar fi apărut niciodată.”

“trebuie să fim foarte atenți să nu atribuim niciun fel de răutate celor care sunt prizonierii fricii. dacă rămînem la suprafața personalității lor și menținem o imagine negativă despre ei, așteptîndu-ne să ne facă rău, energia noastră le va alimenta paranoia și chiar noi le vom sugera ce să facă, pentru a ne oferi exact ceea ce așteptăm de la ei. de aceea e atît de important să nu-ți lași mintea să vizualizeze lucrurile rele care ar putea să te aștepte.”

dragoane, nu mai lua cipuerci!!!

hmmmm. spuneam că omul a înaintat în vîrstă atunci cînd începe să îi placă ciorba (și în special cea de burtă), ascultă cu plăcere muzică populară și chiar dansează de mama focului o sîrbă sau un brîu. revin cu o completare, cred că omul înaintează în vîrstă și atunci cînd nu mai acceptă povești cu jocuri de-ale seducției. e clar că, urmînd tot soiul de strategii psihologice și mai știu eu de care, poți manipula interesul unui om în direcția ta. dar asta vrem? oameni care să ne placă pentru ceea ce ni se pare că ar trebui să fim? cred că cel mai dificil lucru constă în a sta lîngă un om care nu te înțelege și nu te acceptă cum ești tu de-adevăratelea.

azi mă plimbam pe stradă și priveam florile de liliac. într-o grădină era un liliac cu flori mov alburiu, deschise, oferindu-se cu o voluptate extremă. copacul nici măcar nu avea frunze, de parcă toată frumusețea s-ar fi concentrat în flori și ar fi izbucnit fără nicio sfială. natura se dăruie. nu așteaptă absolut nimic, nu se cenzurează, nu e zgîrcită, nu joacă niciun rol. natura e frumusețea și dă frumusețe, din toată inima. fără frică, fără protecții, fără să amîne. asta-i modalitatea de a trăi care îmi place. cu toate riscurile de a lua nota 4 la diplomație.

cînd cineva te vrea în viața lui, îți va face loc să intri. nu va trebui să lupți.

viața nu e o competiție. furmusețea nu e o competiție. dragostea nu e o competiție. atunci cînd începe lupta, apare frica (cineva va fi învins, va pierde), iar cînd apare frica, dispare dragostea.

eu stau cocoțată în vîrful patului, am pus perdelele la spălat (blondina – gospodina. haha), mi-am făcut un fresh de portocale, aștept să se spele rufele, să le întind și apoi merg să îmi iau motorul căruia i-am schimbat uleiul și filtrul și plec în viață.

…being single is a strenght, not a weakness… (poți să te descoperi și să te îmbunătățești)

run, blondi, run. sky is the limit.

diferite tipologii de prieteni.

• cei care sunt … pă interes, frate. persoanele care sunt lîngă tine pentru că simt ei că îi poți ajuta cumva…
• cei care sunt de conjunctură. dacă două persoane dispun de cam același timp liber, au cam aceleași hobby-uri, pot deveni prieteni pentru o perioadă determinată de timp. pînă cînd li se termină cam-urile…
• prietenii prietenului meu care devin neapărat prietenii mei (aiurea:)), dar care pleacă odată ce prietenul pleacă…
• prietenii de-un vin și de-o hlizeală…

cînd ești sus, toți prietenii te cunosc. cînd ești jos, tu îți vei cunoaște prietenii.

partea bună atunci cînd intervine fenomenul de triere în cadrul relațiilor de prietenie, este că “pierzi” persoane din categoriile amintite mai sus, ceea ce de fapt nici măcar nu e o pierdere. (“astăzi am putea să fim și triști. poate ne despărțim pentru totdeauna. dar să trecem peste asta.”)

ce îți e necesar, ce este pe gustul tău și după sufletul tău, acea prietenie nu se pierde.

iar cînd cineva îți spune că nu e loc de tine, atunci vine cu siguranță altcineva care e fericit doar pentru că tu ești fericit. și așa viața se echilibrează impecabil.

“dacă reușești să pătrunzi, fără să judeci, în lumea dușmanului tău, intrînd în pielea, în emoțiile și în modul său de a gîndi, dacă reușești să creezi această calitate umană a relației, atît de rară pînă la urmă, încît probabil că n-a mai trăit-o niciodată, va trăi înlăuntrul său atît de mult dorința de a o păstra, încît va fi suficient să redevii tu însuți încetul cu încetul în prezența lui, să-ți exprimi firesc propriile valori, ca să dorească să le cunoască și el. n-o să fie nevoie să-i ceri să se schimbe și nici să-i ții lecții de morală.”

“atunci cînd ești în stare să zămislești un suflet, o viață, s-o porți în tine, apoi s-o oferi întregii lumi, chiar crezi că poți așa, deodată, să faci o pasiune pentru cotația unei acțiuni la bursă?”

“cel care se supune regulilor, se ferește să gîndească. dacă judeci doar din pătrățica ta, n-o să găsești niciodată o altă soluție, decît cele la care toată lumea s-a gîndit deja. trebuie să ieși din pătrățica asta a ta.”

“noi trebuie să fim schimbarea pe care dorim s-o vedem în lume.”

“uneori, lucrurile cele mai evidente le băgăm de seamă cel mai greu.”

“să cuprinzi cu mintea universul celuilalt înseamnă mai întîi să faci să încolțească în tine dorința de a intra în lumea lui. înseamnă să te interesezi de el într-atît încît să vrei să experimentezi ce înseamnă să fii în pielea lui: să-ți facă plăcere să încerci să gîndești ca el, să crezi ce crede și el și chiar să vorbești la fel cum vorbește el, să te miști ca el… fiecare din voi vă veți sincroniza, veți fi pe aceeași lungime de undă. după aceea vei putea, desigur, să redevii tu însuți, cu toate punctele tale de vedere inițiale, veți păstra o valoare a comunicării folositoare amîndurora. iar tu vei vedea că și celălalt va încerca atunci să te înțeleagă. va începe să se intereseze de universul tău, îmboldit mai ales de dorința de a face să dureze cît mai mult calitatea unei astfel de relații.”

“în marile încercări reacționăm adesea cu mînie sau deznădejde, aruncînd la coș ceea ce ni se pare nedrept. dar mînia ne face surzi, iar deznădejdea orbi. lăsăm să treacă ocazia care ne este oferită ca să creștem. și atunci loviturile dure și neîmplinirile se înmulțesc. nu soarta se înverșunează împotriva noastră, ci viața caută să își reînnoiască mesajul.”

“cînd respingi pe cineva sau doar ideile sale, îl faci să-ți trîntească ușa în nas și să rămînă ferm pe poziții. de ce l-ar interesa ce ai de spus, dacă oricum îi refuzi punctul de vedere? … dacă faci efortul – și uneori nu e prea plăcut – să-i împărtășești viziunea asupra lucrurilor, ajungi să înțelegi de ce gîndește așa cum gîndește, de ce se comportă așa cum se comportă. iar dacă se simte înțeles și nu judecat, va putea probabil să asculte ce ai de spus…”

“în papara cu șuncă pe găină doar o privește, dar porcul e implicat.”

sunt atîtea lucruri în lume;

o clipă oarecare este mai adîncă

și mai diversă decît marea. viața e scurtă,

și chiar dacă orele sunt lungi,

o întunecată minune ne pîndește,

moartea, această altă mare, altă săgeată,

care ne scapă de soare și de lună

și de iubire. fericirea pe care mi-ai dat-o

și pe care mi-ai luat-o, trebuie să dispară.

ceea ce era totul, n-are să mai fie nimic.

nu-mi rămîne decît deliciul de a fi trist,

acest zadarnic obicei care mă înclină

către sud, spre o anumită ușă, spre un anumit colț de stradă.”

“ca să găsesc inspirația, am nevoie să fac dragoste cu viața.”

“curajul este teama care-și face rugăciunile. cred mult în asta, pentru că cel căruia nu-i este frică, nu are nici curaj. este marele paradox: dacă nu mi-e frică, mă arunc pe fereastră sau mă las călcat de o mașină. omul curajos este omul care resimte anumite spaime, dar nu se lasă doborît de ele.”