referendum versus kabbala
by cristina • July 25, 2012 • Jurnal de zi cu zi
cred că este o artă a nu te lăsa copleșit pe termen mediu și lung de panici, fobii, crize… nu spun că nu poți avea revelații în astfel de momente, dar e extrem de periculos să le generalizezi (momentele, nu revelațiile) și să faci din ele modul tău de abordare a vieții. adică să îți ningă și plouă toată ziua iar, ca variație, să alternezi eventual cu un cod cît mai aprins colorat de caniculă.
“fiecare gînd al omului trece, în momentul în care e dezvoltat, în lumea interioară, … unde supraviețuiește ca o inteligență activă , un timp mai scurt sau mai îndelungat în funcție de intensitatea originară a acțiunii care i-a dat naștere. astfel, un gînd bun se perpetuează cu o putere activ binefăcătoare, unul rău ca un demon răufăcător. în felul acesta omul populează în mod continuu curentul său în spațiul unei lumi a lui, în care se adună copiii fanteziilor sale, ai dorințelor sale, ai impulsurilor și ai pasiunilor sale.”
nu voi spune că răul nu există, pentru că există și este bine așa: el dă măsura binelui. natura funcționează în perechi opuse și, din această cauză, complementare. întregul e compus din cele două perechi antagonice. voi spune doar că răul trebuie experimentat și apoi transcens. nu trebuie să ne împiedicăm și să rămînem acolo, simțindu-ne iremediabil frustrați, lamentîndu-ne și împrăștiind în jurul nostru energie negativă. nu ne ajută cu nimic. dimpotrivă.
tendința către negativism pare a fi o tară a educației. sîntem obișnuiți/ educați să gîndim așa, să punem răul înainte (și, de obicei, să obstrucționăm astfel complet binele), să fim conștienți de faptul că viața e grea, să ne îndoim spatele și să plecăm fruntea în fața vicisitudinilor vieții. vă sună cunoscut, nu? pare cel mai ușor/ firesc/ probabil și … moral lucru cu putință. iar chestiuni de gîndire pozitivă sînt motive de a fi luat peste picior, deși probabil că ești invidiat în taină și de a ți se răspunde cu un zîmbet îngăduitor, ceva de genul: mda, țara arde și baba se piaptănă.
adică vine referendumul și blondi citește kabbala lui papus. mda…
hai să și trăim, fraților! hai să ne placă să rîdem și să dansăm în timp ce curățăm cu o soluție specială de mobilă șifonierul din dormitor! hai să ne mai fie și bine!
noroc, inspirație și un hohot de rîs.
blondi