• un fel de clz

    by  • May 17, 2010 • Jurnal de zi cu zi

    Unul din lucrurile cel mai greu de înţeles şi de acceptat este acela că ceva poate să dureze din punctul a în punctul b şi atât. Mai ales dacă noi credem că acel ceva trebuie să dureze din punctul a până la infinit. Sau şi mai departe :-)

    Îmi plac sportivii care îşi agaţă ghetele în cui în culmea gloriei. Care, teoretic, ar mai fi putut să continue. Dar ei ştiu că nu ar mai fi fost niciodată la fel.

    Deciziile le putem lua noi sau putem decide să le ia alţii pentru noi. Dar şi această pasivitate este tot o decizie proprie. Aşa că, de vreme ce oricum nu putem fugi de decizii, eu am decis să decid eu pentru mine însămi. Nu să-mi dicteze criza economică, ploaia de afară sau indispoziţia acută de marţi seara :-)

    Cel mai rău lucru este atunci când omul începe să sălăşluiască în tristeţe şi să ceară compasiune în moduri subtile.

    „Nu cere niciodată aşa ceva. Aceasta este cea mai mare degradare cu putinţă pe care o poate suferi o fiinţă umană. Nu face asta niciodată. Fii fericit!”