se spune foarte des că, în viață, nu destinația e importantă. ci drumul, călătoria în sine. cîteodată sună a clișeu și atît. azi, în timp ce mă pregăteam să mă urc pe motor, mă gîndeam că într-adevăr călătoria în sine are tot farmecul și toată importanța. atunci cînd merg cu motorul, nu am neapărat o destinație în minte. nu am un scop. nu trebuie să ajung neapărat într-un loc. de fapt, în general, nu trebuie să ajung niciunde anume cu motorul. trebuie doar să merg. scopul/ destinația constituie doar pretexte pentru călătoria în sine. de unde deduc eu că viața trebuie gustată și trăită așa cum pregătești și trăiești o plimbare cu motorul. poți ajunge oriunde vrei tu, nici măcar nu are importanță unde ajungi, sau cînd, sau de ce. nici nu e important să ajungi undeva. esențială e plimbarea în sine. plăcerea de a te plimba de dragul plimbării, fără un scop concret/ precis determinat/ pragmatic. scopul e pretextul. atît. cam hedonistă treaba, nu? hedonism marca blondi

viața ca o călătorie cu motorul.

de cîteva zile îmi promisesem un (nou) weekend pe motor. căldura și alte responsabilități de ultim moment, m-au făcut să amîn plimbarea consistentă pe care mi-o doream. mi-am spus că nu are sens să trag de mine, doar pentru a-mi trece în palmares o nouă tură. așa că, în seara aceasta, profitînd de un pic de răcoare, am făcut o excursie absolut agreabila de 100 de km. scopul (a se citi – pretextul): tratarea subsemnatei cu o înghețată de la sfîntu. traseu: săcele, budila, teliu, dobîrlău, ozun, pauză la intersecția drumului către bacău cu cel către covasna. schimbare de planuri, baie la reci. scăldat în voie, făcut pluta cu mîinile sub cap, admirat soare în pregătire apus unic. venit în minte citatul aproximativ din shogun, cel cu apusul. urcat pe motor. vizualizat apus. apusul de la luncă. miros de cîmp, de vară coaptă, dată în pîrg, de soare care stă să apună, de răcoare timidă.

și deodată, ca celebra madlenă a lui proust, apusul s-a suprapus peste cel din urmă cu un an din oia, celebrul apus din oia. și chiar dacă nu mai sîntem împreună, am simțit că dragostea noastră e veșnică. dragoste preț de un apus în fiecare zi. și ți-am trimis un zîmbet larg (știu că l-ai văzut, chiar dacă purtam casca) și tu mi-ai trimis toată frumusețea sufletelor noastre, iubindu-se pentru totdeauna.

păcat că în ultimul timp tot distrug diverse:  ecran de telefon, card de aparat foto. așa că nu am putut imortaliza momentul, decît în mintea mea.

da, călătoria este esențială. călătoria vieții este dragostea, sub forma unui apus unic și a unei veri coapte, arse de patima soarelui.

inspirație vă doresc.